Bellissimo, Nicole!!!! Mi piacciono un sacco le silouette degli angeli, cosi longilinei e diversi da quelli che si immaginano di solito. Proprio bello... fra gli ultimi tuoi lavori che ho visto e' quello che mi ha colpito di piu'! :)
Şi-am zis verde de albastru, mă doare un cal măiastru, şi-am zis pară de un măr, minciună de adevăr, şi-am zis pasăre de peşte, descleştare de ce creşte, şi secundă-am zis de oră, curcubeu de auroră, am zis os de un schelet, am zis hoţ de om întreg, şi privire-am zis de ochi şi că-i boală ce-i deochi. Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru, că am zis doar un cuvânt despre întregul pământ, şi de bine-am zis de morţi şi de şase-am zis la sorţi, şi am zis unu de doi şi zăpadă de noroi, şi am vrut să fac cu gura focul ce-l făcea arsura că n-am fost trezit, că dorm pe un cal cu şa de domn, alergând pe-un câmp de noapte, de la unu pân’ la şapte - de la şapte pân’ la zece mi-a căzut o viaţă rece, de la frunză pân’ la umbră mi-a căzut o viaţă dublă ca pământul şi cu lună, noaptea când stau împreună. Şi-am zis verde de albastru, mă doare un cal măiastru, pe care mă ţin călare cu capul la cingătoare, cu călcâiul la spinare şi cu ochiul în potcoave, şi cu inima-n silabe de mă duc mări, mă duc ca toamna frunza de nuc, ori ca iarna frunza albă de la floarea de zăpadă… Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru, potcovit pe lună plină cu miros de la sulcină, înhămat pe soare plin tot cu miros de pelin, şi ţinut de gât cu mine tot în dragoste de tine, că mi-a fost crescut pe umăr de din doi în doi un număr, tot din trei în trei o iarbă şi din patru-n patru-o salbă, şi din cinci în cinci un pom, şi din şase-n şase-un om. Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru, văd în faţă mov şi verde, coloarea care mă perde, corcov văd cu veselie, coloarea ce nu se ştie, mai aud şi-un sunet sus care nu a fost adus în timpan de oameni vii, în a fi şi a nu fi, când îmi cade umbră lungă pe sub ochii grei cu pungă. Şi-am zis aripă de pene ca să zbor cu ea prin vreme, şi-am zis măr ca să zic sâmburi, şi-am zis pom ca să zic scânduri, şi-am zis nord ca să zic suduri şi dulceaţă ca să sudui, şi-am zis inimă la piatră şi cântec la tot ce latră, şi potcoavă la octavă, şi uscată la jilavă, tot le-am potrivit pe dos pe un fluieraş de os, din osul de la picior care-mi cântă cu fior, şi din osul de la mână fluierând o săptămână, din osul de la arcadă recea lumii acoladă peste două oase mari unde stau ochii polari. Şi-am cântat din coasta mea din vertebra ca o stea, de-a-ncălecare pe-o şa, pe o şa de cal măiastru, foaie verde de albastru.
15 comments:
Bellissimo, Nicole!!!!
Mi piacciono un sacco le silouette degli angeli, cosi longilinei e diversi da quelli che si immaginano di solito.
Proprio bello... fra gli ultimi tuoi lavori che ho visto e' quello che mi ha colpito di piu'! :)
very pretty illo:)
me encanta la idea, los colores, la sencillez...muy lindo
so simple and beautiful!
Really elegant!
very nice your angels, great illo.
eh sì, degli angeli molto personali...bello, tutto così aereo!tra le nuvolette...
:)
beautiful Nicole! A new style for you...very nice.
This is beautiful!
Beautiful - as always!
:))))
your work is amazing! thanks for the kind words - helps keep me going. :)
simplu si frumos. felicitari!
Wow, this is gorgeous. A perfect setting.
Frunză verde de albastru
de Nichita Stanescu
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la şapte -
de la şapte pân’ la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân’ la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă…
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.
Post a Comment